RECENZIE

O carte de Andrei Pleşu la Biblioteca orăşenească, Despre frumuseţea uitată a vieţii, Ed. Humanitas, 2011

Dragi curticeni care vă mai îndeletniciţi cu cetitul cărţilor, aş vrea să vă sugerez o lectură pe care nu o veţi uita uşor datorită amestecului de înţelepciune, bun simţ şi umor. E vorba de o carte a lui Andrei Pleşu pe care o găsiţi chiar la biblioteca de la Casa de Cultură.
Andrei Pleşu îşi începe cartea cu o porţie straşnică de “inactualităţi”, retras tacticos într-o poziţie zen (a “mortului”, zice el), din dorinţa de a-şi goli mintea de orice determinare. Îşi însuşeşte cu poftă de viaţă “lecţia de destindere rituală” a unui câine maidanez întins la soare în calea trecătorilor. Deplânge, cu mintea sa odihnită pierderea “instinctului ruperii de nivel, al ieşirii din timp”, o deprindere pierdută a omului de azi, prea agitat, prea angajat, prea branşat în reţeaua urgenţelor cotidiene. Omul (post)modern e pe cale să-şi piardă până şi animalitatea “cea bună”, ne spune filosoful:
“În loc să facem din animale spectre (lucrative) ale unor funeste pandemii, ar trebui să recuperăm ceva din virtuţile lor: din statica felinelor, din răbdarea, dinamismul flexibil şi detenta câinilor, din calmul rumegătoarelor, din vocaţia înaripatelor de a se desprinde. Să fim “înţelepţi ca şerpii şi inocenţi ca porumbeii”. Într-o lume judecată mereu, de puritani, pentru regresul ei în trivialitate animală, tocmai animalitatea, animalitatea bună, e ceea ce am pierdut, ceea ce ne lipseşte”(p. 8)
Scepticul “boier al minţii” nu ezită să ne îndemne să luăm distanţă faţă de agitaţia inutilă a lumii, să reînvăţăm a surâde, să ne recâştigăm dreptul la singurătate, la inactualitate, la bucuriile simple, la frumuseţea şi înţelepciunea uitată a vieţii. Niciodată un filosof nu s-a aşezat mai confortabil în pagină şi nu a fost mai prizat de cititorii/răzeşi.
(Gheorghe Mocuţa)

No comments yet

leave a comment

*

*

*